O pădure cu stafii și ierburi vrăjite. O ființă stranie. O întîmplare neobișnuită. În afara timpului, în afara istoriei. În miezul cald al poveștii.

Cînd din Pădurea Cotroceni răbufnesc aburii parfumați ai altei lumi, ceva teribil și străvechi pătrunde în casele bucureștenilor. Prin Gorgani, începe să bîntuie o stafie, iar oamenii dispar, unul cîte unul, printre dispăruți numărîndu-se și o celebră ghicitoare, de care se leagă existențele multora. În nopțile întunecate, o trăsură roșie străbate străzile, scormonind fricile ancestrale ale orașului. Iar așa cum se întîmplă în vremuri fragile, un bărbat și o femeie se îndrăgostesc nebunește.

„Romanul pornește de la o aspirație erotică, de la acel timp, de fapt, cînd nu știi încă ce-ți dorești, în schimb știi cu certitudine că vrei să ai, să strîngi, cu un fel de lăcomie jenantă, aripioarele atît de fragile ale altei ființe, pe care nici măcar n-o cunoști. De aici pînă la teritoriul mistic, în care trăiesc monștrii, zînele și spiridușii nu mai este decît un pas. Iar Homeric este povestea acestui pas.” (Doina Ruști)